Materialul este realizat de persoane care odata au facut parte din personalul unor statii de televiziune.
Emitatoarele de televiziune si cele de radio se aflau în “Sala de Emisie”. Emitatoarele de televiziune erau doua, unul de rezerva. În acea perioada, statiile transmiteau numai TVR1, introducerea programului TVR2 urmând sa fie realizata.
La acea vreme si la asemenea puteri, emitatoarele de televiziune utilizau tuburi. Racirea era realizata cu aer sau apa iar puterea motoarelor de ventilatie (la racire cu aer) era de ordinul kW ti-lor. Ar fi de precizat ca un asemenea emitator avea nevoie de un timp de pornire (pâna tuburile finale intrau în regim normal de lucru) între 15 minute si … poate surprinzator, 4s! Un exemplu poate fi statia de la Semenic ce avea un emitator Marconi (5 kW imagine, 1 kW sunet), care utiliza tuburi rapide; acestea permiteau ca emitatorul sa transmita deja dupa 4s de la pornire. Emitatorul de rezerva, marca Zarat (2 kW imagine, 0.2 kW sunet) avea nevoie de un sfert de ora pentru ca tuburile sa poata intra în emisie. Marconi era un emitator deosebit, motiv pentru care il vom prezenta in detaliu.
Cum spuneam, unul din echipamentele performante ale acelor vremuri era emitatorul TV al statiei de la Semenic. Produs în Anglia de catre firma Marconi, emitatorul avea urmatoarele performante caracteristice :
Putere de iesire: 5 kW imagine, 1 kW sunet; Frecventa de lucru: 54 – 88 MHz; Puterea radiatiilor parazite la iesire nu depsea 60 dB la putere de vârf syncro; Nivel video de intrare: 0.5 – 2 V compus dintr-un raport luminanta – syncro 70/30; Impedanta de intrare: 75 de Ohmi cu o adaptare mai buna de 30 dB în banda 0 – 6 MHz; Zgomot si brum nu mai mare de 50 dB; Puterea consumata 21 KW, cos(o) = 0.92 la 5 kW putere de lucru; Temperatura ambianta -10 – +45 C la nivelul marii, performantele se mentin la variatii între +/- 10 C între aceste limite.
Tuburile finale, marca Philips, de imagine si sunet erau tipul YL1430 si YL1440. Sunt o exceptie prin timpul scurt de care aveau nevoie pentru a intra în emisie, respectiv 1s. Tubul final video avea aspectul din Fig.12 si o masa de 11 kg.
În figurile de mai jos sunt aratate poza, desenul (cu usile deschise) si schema bloc a acestui emitator.

Emitatorul a ajuns în tara odata cu cel de radio din Iasi unde medii si putere 400 kW.
Emitatoarele de radio (ce transmiteau pe ultrascurte) erau produse în tara, marca ICRET (Întreprinderea de Constructii si Reparatii de Echipamente de Telecomunicatii) si aveau puterea utila la iesire 6 kW (2 x 3 kW) în regim nominal – denumire: RD 10. Fotografia unui asemenea emitator, schema bloc si cea a amplificatorului, sunt prezentate in figurile de mai jos.
Fig.17
Spre exemplu o linie de radioreleu, magistrala Timisoara – Bucuresti, (cu tronsoanele care o alcatuiau) : Timisoara – Sacosul Mare – Semenic – Ciresu – Strehaia – Craiova – Slatina – Pitesti – Gaesti – Bucuresti.
Deosebit de importanta era si sala de electroalimentare. Aici se gaseau aparatele electrice ce asigurau alimentarea corecta cu energie a întregii statii. Alimentarea cu energie electrica trebuia asigurata permanent si la valori nominale. Aceasta presupunea regulatoare, convertoare, redresoare de putere, sala de acumulatori, protectii, etc. Grupul electrogen cu putere între 100 si 750 kWA era obligatoriu în orice sala de electroalimentare.
urmare in numarul urmator
sursa articolului http://revista.infoelectronica.ro/articol-Putin_despre_unele_Statii_de_Televiziune_din_Romania-138.ie