vechiile statii de emisie tv din Romania

Statii Tv din România
Materialul este realizat de persoane care odata au facut parte din personalul unor statii de televiziune.

Prima transmisie TV a fost realizata în Bucuresti, 1955 – 1956, de pe Casa Scânteii, cea mai înalta cladire la acea vreme. Televiziunea a început sa emita pe o arie semnificativa din teritoriul României în jurul anilor “70. În 1984, 98% din populatia tarii putea receptiona semnal TVR1. Pâna atunci TVR1, care a fost singurul post, era receptionat numai în Bucuresti si orasele mari. Suprafata tarii a putut fi acoperita cu semnal TV prin construirea statiilor de radioreleu si televiziune cat si a translatoarelor ce au fost amplasate in pucte care permiteau transmiterea semnalului in cele mai izolate zone.


 Exemple în acest sens ar putea fi: 

– statia de pe muntele Semenic (lânga vârful Gozna) (Fig. 1, Fig. 2) – acoperea Banatul de Munte. Avea un emitator Marconi, putere 5 kW imagine ai 1 kW sunet;
– statia de pe vârful Heniu, (Fig. 3) – acoperea zona Bistritei – cladire identica cu cea de la Semenic – acelasi proiect; 
– statia de la Costila (din Muntii Bucegi), (Fig. 4) – acoperea zona de sud-est (putere 20 kW); 
– statia de la vârful Cerbu, (Fig. 5) – care acoperea cea mai mare parte a Olteniei. Puterea acestui emitator era de 20 kW – imagine si 2 kW sunet, se prindea si în Bucuresti. Puterea electrictrica a grupului electrogen era de 750 kW. A fost construita în anii 1966 – 1967; 
– statia de pe muntele Parâng, (Fig. 6) –  acoperea bazinul Vaii Jiului. Avea un emitator Flora, productie Tesla, putere 5 kW; 
– statia de la Magura – în apropiere de Geoagiu Bai, avea un emitor Igla, apoi Flora; 
– statia de la Siria;
 – statia de la Brasov (Tâmpa), (Fig. 8);
Majoritatea statiilor au arhitectura destul de simpla (chiar asemanatoare) … se poate vedea în figurile de mai jos. Statii cum sunt cele de la Semenic si Heniu au aceeasi arhitectura. O diferenta majora la asemenea constructii poate fi … pilonul (elementul de sustinere al antenelor). Cele mai multe statii au doua sau trei nivele. Pilonul, din schelet metalic are o înaltime cuprinsa între 40m si 80m (uzual), putând ajunge si la 110 m. O problema la statiile ce au pilonul înalt si în continuarea cladirii (deasupra)  – scheletul începe de la fundatie –  sunt caderile de zapada si chiciura, a caror masa poate ajunge la câteva tone … având astfel o energie cinetica destul de mare. Vibratia provocata de aceste caderi se simtea si în încaperi.
                                    Fig. 1 (Semenic)
                                      Fig. 2 (Semenic)
 
 
                                      Fig. 3 (Heniu)
                                   Fig. 4 (Costila) 
 
                                   Fig. 5 (Cerbu) 
                                       Fig. 6 (Parâng)
                                     Fig. 7 (Postavaru)
 
                                        Fig. 8 (Brasov)
Ca echipament de radiocomunicatie, statiile erau dotate cu emitatoare de televiziune, emitatoare de radio (pe ultrascurte) si radiorelee. 

Emitatoarele de televiziune si cele de radio se aflau în “Sala de Emisie”. Emitatoarele de televiziune erau doua, unul de rezerva. În acea perioada, statiile transmiteau numai TVR1, introducerea programului TVR2 urmând sa fie realizata.
La acea vreme si la asemenea puteri, emitatoarele de televiziune utilizau tuburi. Racirea era realizata cu aer sau apa iar puterea motoarelor de ventilatie (la racire cu aer) era de ordinul kW ti-lor. Ar fi de precizat ca un asemenea emitator avea nevoie de un timp de pornire (pâna tuburile finale intrau în regim normal de lucru) între 15 minute si … poate surprinzator, 4s! Un exemplu poate fi statia de la Semenic ce avea un emitator Marconi (5 kW imagine, 1 kW sunet), care utiliza tuburi rapide; acestea permiteau ca emitatorul sa transmita deja dupa 4s de la pornire. Emitatorul de rezerva, marca Zarat (2 kW imagine, 0.2 kW sunet) avea nevoie de un sfert de ora pentru ca tuburile sa poata intra în emisie. Marconi era un emitator deosebit, motiv pentru care il vom prezenta in detaliu.
Cum spuneam, unul din echipamentele performante ale acelor vremuri era emitatorul TV al statiei de la Semenic. Produs în Anglia de catre firma Marconi, emitatorul avea urmatoarele performante caracteristice :
Putere de iesire: 5 kW imagine, 1 kW sunet; Frecventa de lucru: 54 – 88 MHz; Puterea radiatiilor parazite la iesire nu depsea 60 dB la putere de vârf syncro; Nivel video de intrare: 0.5 – 2 V compus dintr-un raport luminanta – syncro 70/30; Impedanta de intrare: 75 de Ohmi cu o adaptare mai buna de 30 dB în banda 0 – 6 MHz; Zgomot si brum nu mai mare de 50 dB; Puterea consumata 21 KW, cos(o) = 0.92 la 5 kW putere de lucru; Temperatura ambianta -10 – +45 C la nivelul marii, performantele se mentin la variatii între +/- 10 C între aceste limite.
Tuburile finale, marca Philips, de imagine si sunet erau tipul YL1430 si YL1440. Sunt o exceptie prin timpul scurt de care aveau nevoie pentru a intra în emisie, respectiv 1s.  Tubul final video avea aspectul din Fig.12  si o masa de 11 kg.
În figurile de mai jos sunt aratate poza, desenul (cu usile deschise) si schema bloc a acestui emitator.

                              Fig.9
                                       Fig.10
                                         Fig.11
Schemele sunt preluate din caietele de notite … ale acelor vremuri.
                Fig.12

Emitatorul a ajuns în tara odata cu cel de radio din Iasi unde medii si putere 400 kW.
Emitatoarele de radio (ce transmiteau pe ultrascurte) erau produse în tara, marca ICRET (Întreprinderea de Constructii si Reparatii de Echipamente de Telecomunicatii) si aveau puterea utila la iesire 6 kW (2 x 3 kW) în regim nominal – denumire: RD 10. Fotografia unui asemenea emitator, schema bloc si cea a amplificatorului, sunt prezentate in figurile de mai jos.

                                    Fig.13
                                       Fig.14
                                       Fig.15
Echipamentele de radiorelee asigurau transportul semnalelor de televiziune, radio si telefonie. Din acestea se extragea semnalul ce ajungeau la intrarea emitatoarelor de TV si radio. Serviciul de radiorelee a fost înfiintat la Bucuresti în anul 1963. În Fig.16 se poate vedea (rasturnat cu 90 gr.) desenul unei rame de radioreleu CTR 144. Acest tip de radioreleu de mare capacitate … la acea vreme … era produs în Italia, proiect SUA. Radioreleele se gaseau în încapere separata, de obicei ecranata … sala “RR”. Punctul de unde plecau  si ajungeau semnalele, de TVR1, pe liniile de radiorelee era palatul telefoanelor din Bucuresti (Fig.17), Victoria 10, cum era denumit de cei din directia de radioteleviziune. Denumirea venea de la Bulevardul Victoriei si faptul ca radioreleele se aflau la etajul 10. 
                                       Fig.16
 

                               Fig.17
Spre exemplu o linie de radioreleu, magistrala Timisoara – Bucuresti, (cu tronsoanele care o alcatuiau) : Timisoara – Sacosul Mare – Semenic – Ciresu – Strehaia – Craiova – Slatina – Pitesti – Gaesti – Bucuresti.
Deosebit de importanta era si sala de electroalimentare. Aici se gaseau aparatele electrice ce asigurau alimentarea corecta cu energie a întregii statii. Alimentarea cu energie electrica trebuia asigurata permanent si la valori nominale. Aceasta presupunea regulatoare, convertoare, redresoare de putere, sala de acumulatori, protectii, etc. Grupul electrogen cu putere între 100 si 750 kWA era obligatoriu în orice sala de electroalimentare.

urmare in numarul urmator

sursa articolului  http://revista.infoelectronica.ro/articol-Putin_despre_unele_Statii_de_Televiziune_din_Romania-138.ie

Leave a Reply

  • Rain Viewer